Studiouri şi locuinţe pentru artişti, Calea Moşilor* (Arhitext nr.6/2013)

În realizarea acestui proiect am plecat de la analiza Căii Moşilor Vechi în cazul căreia consider că principala problemă este una de natură socială. Ne aflăm practic într-o zonă centrală cu potenţial enorm, mult subapreciată şi subdezvoltată, din cauza modului în care este locuită. Consider că proiectul, prin funcţiunea aleasă, trebuie să rezolve în primul rând o restructurare a zonei la nivel urban, asigurând o bună utilizare a acesteia atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, odată cu încheierea procesului de restructurare urbană de la nivelul întregii zone.

În opinia mea, acest lucru nu se poate îndeplini decât prin introducerea unei funcţiuni care să permită o «populare» permanentă a zonei cu indivizi suficient de nonconformişti incât să o locuiască în starea actuală. Astfel, am optat pentru realizarea unor ateliere-locuinţe pentru artişti. Aceştia vor putea să îşi câştige existenţa prin folosirea ca spaţiu de expunere şi comercial a parterului public şi, în acelaşi timp, vor locui şi lucra la etaj.

Distribuţia funcţională este foarte simplă: zona publică este la parter şi în zona turnului la primul etaj, existând posibilitatea de extindere pe terasa de la primul nivel, unde se pot realiza diferite proiecţii. Atelierele-locuinţe sunt duplexuri, accesul în acestea realizându-se la nivelul etajului 2, separând astfel între ele zonele de noapte, de zi şi atelierul.

Accesul în garaj se face de pe strada secundară, Parintele Stăniloaie, prin intermediul unui lift. Adâncimea garajului este coborată cu 2m, întrucât am dorit să pot planta curtea interioară care să devină un spaţiu introvertit, complet diferit de realitatea străzii, un fel de hortus conclusus.

La nivel volumetric, am încercat să păstrez tipologia imaginii Căii Moşilor. Ca atare, în scopul realizării unei continuităţi vizuale cu clădirea monument din imediata vecinatate, am optat pentru realizarea unei acoperiri cu şarpantă în două ape. La nivelul turnului am folosit acelaşi limbaj, atât din motivul menţionat mai sus, cât şi din dorinţa de a-l aduce la o scară mai apropiată de cea a străzii.

*Autor: Voinea Claudia, studentă la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism «Ion Mincu» din Bucureşti. Proiect notat cu nota 8,50 în anul 2013.

Teatru Experimental*

Teatrul, ca loc, a fost dintotdeauna un generator al vieții urbane. Intenția de a crea un reper urban stă la baza proiectului care propune să pornească un proces de revitalizare a zonei Cetății din Odorheiu Secuiesc, o zonă nefavorizată și fragmentată, considerată de locuitorii orașului partea «din spate» a centrului. Amplasamentul este strategic, vis-a-vis de cetate, lângă tribunal, cu acces la trei străzi. Pentru a ajunge la mărimea necesară s-au comantext printr-o arhitectură mai serioasă, mai sombră și prin introducerea unui material de finisaj străin zonei. sat șase parcele și s-a decis integrarea clădirii existente de pe colț, cu semnificație istorică, în ansamblu.

Poziția a impus conceptul arhitectural: contextualitatea. Clădirea se naște din dinamica generată de eterogenitatea fondului construit și interferența lor cu programul de teatru. Rezultatul este un ansamblu fragmentat, cu acoperiș în pantă, înălțime și registre racordate la zonă și un joc cu tipologii inspirat de vecinități. Pe de altă parte, se dă un răspuns anarhiei găsite în zonă: conform rolului său de polarizare, clădirea se diferențiază de co

Arhitectura identifică proiectul ca o instituție publică.

Programul răspunde unei necesități reale a orașului, au fost consultați atât oficialii primăriei cât și membrii ansamblului de teatru și cel de dans, iar dorințele lor respectate în proiect. Rezultatul, deși poartă numele de teatru experimental, este mai mult un hibrid. Adăpostește două instituții: teatrul și ansamblul de dans. Cele două săli sunt echipate cu tehnica cea mai modernă și oferă configurații multiple (peste 10 la sala de teatru). Ambele săli au anexele lor proprii pentru a permite funcționarea separată, dar este posibilă conectarea lor. Pentru a satisface cerințele psihologice a publicului, amenajare de bază este cea clasică și sala de teatru este echipată cu turn.

Axându-se puternic la public, era de dorit aspectul reprezentativ al unui teatru «de piatră». La nivel funcțional, aceasta se manifestă prin amploarea și diversitatea zonei destinate publicului. Foaierul generos este centrul clădirii, în jurul căreia se articulează atât sălile de spectacol cât și curtea interioară («extinderea de vară»), un spațiu de expoziții și «cafeneaua actorilor». Aceste zone, mai ales terasa de acoperiș, oferă perspective generoase spre cetate, elementul principal al zonei, iar multiplele puncte de acces invită oamenii să parcurgă clădirea și să populeze zona.

*Autor: Nagy Levente, stundent al Facultăţii de Arhitectură şi Urbanism, Universitatea Tehnică din Cluj Napoca. Proiect notat cu nota 9,70 în anul 2012.

Locuinţă unifamilială în Petricani–Bucureşti* (Arhitext Nr. 6/2013)

Când spunem Petricani, ne gândim la mahala, periferie, respingere, introvertire. La o privire mai atentă, zona din nordul Bucureștiului, peninsula delimitată de lacul Plumbuita, dezvăluie calități ce pot fi puse în valoare, fiind necesar, în primul rând, să înțelegem comunitatea, legăturile și conexiunile formate între oameni, iar în al doilea rând să apreciem cadrul natural favorabil care o înconjoară.

Situat într-o zonă a peninsulei în care este facilitată comunicarea cu restul orașului datorită străzii Petricani, terenul ales se remarcă prin tipologie, dar și prin orientarea față de punctele cardinale.

Scopul proiectului este acela de integrare prin adaptare, răspunzând în același timp la constrângerile impuse de elementele naturale (soare, lac, vant), dar și de cele antropice (parcelar, construcții vecine).

Casa se aliniază construcțiilor din imediata apropiere, respectă principiul volumetric al zonei, oferind și posibilitatea amenajării unor curți-grădini. Astfel, elementele naturale se transformă în principalii creatori ai unui spațiu ferit, dar nu complet izolat, pentru a satisface nevoia de intimitate.

Dimensiunile terenului și caracterul fragmentat, dar introvertit al zonei au determinat «spargerea» volumului, spațiul rezultat având astfel o semnificație specială. Apare nevoia unei articulații, care să facă vizibilă diferența dintre cele două volume, dar care să le și unească, pentru a crea un întreg. Tratată diferit din punct de vedere al materialității – prin folosirea sticlei – aceasta permite comunicarea dintre interior și exterior, protejând în același timp scara și o pasarelă pentru a realiza atât legătura orizontală dintre cele două volume, cât și legătura verticală dintre niveluri; aceasta devine astfel un element reprezentativ al casei cu rol important în fluidizarea spațiilor.

Tratarea exterioară a clădirii a fost inspirată de ideea de reflectare, în sens metaforic, a vecinătăților, idee provenită din observarea materialității și a texturilor folosite în zonă. Deși este placată integral cu tablă corten, caracteristicile acestui material aduc din nou în lumină binomul «întreg-fragmentat» prin capacitatea de a reacționa diferit la condițiile de mediu, conferind astfel, în timp, într-un mod exclusiv arbitrar, identitate fiecărei fațade. Se formează totodată identitatea locuinței care trăiește, se schimbă, dar păstrează în memoria ei patina timpului.

*Autor: Micu Cami-Georgiana, studentă a Facultății de Arhitectură și Urbanism «Ion Mincu» din București. Proiect notat cu nota 9,80 în anul 2013.

Revitalizarea Căii Moşilor – Zona Sfânta Vineri* (Arhitext nr. 6/2013)

Calea Moșilor este una dintre străzile istorice importante ale Bucureștiului. Acesta era un traseu principal care făcea legătura dintre Curtea Domnească și «Târgul Moșilor» până în secolul al XIX-lea. Însă a fost marcat în timp de câteva evenimente sau operații majore.

În urma acestor evenimente, Calea Moșilor a rămas cu o serie de «cicatrici» care nici până azi nu s-au vindecat. Este vorba de parcele rămase libere și de fronturi discontinue.

În aceste împrejurimi s-a născut proiectul de față, care dorește re-activarea zonei, cu o serie de funcțiuni, unele noi iar altele anexe funcțiunilor existente, care necesită îmbunătățiri. Parcela studiată se află la intersecția Căii Moșilor cu Strada Sfânta Vineri, învecinându-se la partea de nord cu Clădirea Anexă a MNAC-ului care se ridică cu un calcan de P+7 peste funcțiunea actuală a zonei: parcare în timpul săptamânii; piață de legume în weekend-uri și, ocazional, spațiu expozițional pentru puținii artiști din zonă care trăiesc în împrejurimile MNAC-ului.

Proiectul dorește amplasarea de ateliere pentru artiști și locuințe minimale pentru aceștia, care să fie în relație cu galeriile MNAC-ului, spații multifuncționale și de expoziții, spații pentru proiecții, toate în legatură cu arta, cu artiști și cu lumea artistică.

În partea de sud a amplasamentului este propusă o clădire semnal care să atragă atenția trecătorilor și turiștilor, întrucât clădirea se poate vedea ușor dinspre Strada Lipscani. Această clădire adăpostește funcțiunea de incubator de afaceri, business-uri creative care sunt în legatură directă cu artiștii plastici, aceștia fiind «agățați» pe calcanul de vis-à-vis. Cele două parți au un limbaj comun, dar o abordare diferită: în timp ce structura atelierelor artiștilor amintește mai degrabă de o schelă, care dorește nu acoperirea calcanului, ci folosirea acestuia (creând un exemplu pentru cazurile similare din zonă), turnul din partea opusă are un limbaj asemănător, dar toată structura este închisă într-o coajă de sticlă care îi asigură o imagine mai «conservatoare», amintind de caracterul funcțiunii pe care o adăpostește.

În zona de mijloc se afla un food-core care se dorește a fi un loc atât pentru cumpărături cât și pentru socializare, aici aflându-se atât cafenele, o cofetărie, cât și piața de legume (zona se dorește a fi un cadru unde interacționează cele două «lumi»). La subsol se află parcarea subterană, spații de depozitare și spații pentru alimentare cu produse.

*Autor: Lakatos Edmond, student al Universității de Arhitectură și Urbanism «Ion Mincu» București. Proiect notat cu nota 9,33 în anul 2013.

Centru de asistenţă socială*(Arhitext Nr. 6/2013)

Clădirile de pe strada Cezar Bolliac din București au majoritatea o vechime mai mare de 80 ani; există însă și construcții mai noi, care se detașează vizibil de celelalte, întrucât sunt construite fără a mai ține cont de vecinătăți.  Având la dispoziție un sit așezat într-o zonă cu caracter neomogen, dar încărcată de istorie, ne propunem să realizăm un volum care să găzduiască un Centru de asistență socială, funcțiune care va revigora și va ajuta la o mai bună funcționare a cartierului și va oferi un loc de petrecere a timpului liber constructiv pentru copii și bătrâni deopotrivă.

Pornind de la o viziune de ansamblu și de la o cercetare mai îndelungată a terenului ales, am observat diverse caracteristici care au conturat soluția propusă: Poziționarea terenului față de punctele cardinale îndeamnă, ca și în cazul celorlalte parcele, la așezarea casei preponderent pe latura nordică a acestuia, pentru a permite luminii să pătrundă atât în clădire, cât și în curțile adiacente. Vegetația existentă (arbori cu o vârstă considerabilă) formează un cadru ce poate fi exploatat și valorificat. Având în vedere destinația construcției, vegetația poate ajuta la crearea unei atmosfere familiale, primitoare și naturale, într-un oraș atât de agresiv și poluat. Relația terenului cu împrejurimile este una favorabilă funcțiunii alese. 

Neregularitatea volumului în cazul primului nivel se datorează intenției de a ocoli copacii existenți, rezultând astfel 4 curți interioare, diferite ca dimensiune și înălțime, care primesc lumina filtrată de coroanele arborilor.

Deasupra primului nivel sunt așezate alte 3 structuri cu o volumetrie și funcțiune deosebite, inspirate din silueta caselor din împrejurimi, pentru a da un aspect domestic, primitor, determinând o încadrare potrivită în contextul de față.

La prima vedere, fațada construcției este dominată de plin, cu excepția zonei de intrare, care este tratată ca o cavitate și bordată cu sticlă, invitând vizitatorii să intre. Laturile care delimitează curțile interioare sunt însă vitrate și permit o comunicare ușoară cu exteriorul, unde conturul organic al copacilor se profilează pe calcanul vecin ca pe un ecran.

*Autori: Jarcă Alexandra și Iancu Mădălina, studente ale Facultății de Arhitectură și Urbanism «Ion Mincu» din București. Proiect notat cu nota 8,90 în anul 2012.